Povestea Mea

Despre mine

Dacă ești în căutarea unui terapeut te încurajez să faci o pauză de cafea sau de ceai, la pagină mea de prezentare și poate sunt așa cum îți dorești să fie terapeutul tău sau poate te voi inspiră să schimbi ceva în viață ta.

Am lucrat, încă înainte de a împlini 18 ani cu oamenii, cu caractere și tipologii diferite de clienți, sub presiunea timpului, în condiții de stres, în diferite medii.

Am început să lucrez într-un magazin alimentar la parter de bloc, unde țineam legătură cu furnizorii, vindeam, făceam inventarul, notăm pe caiet când vecinii nu aveau bani să plătească și învățam să fac față situațiilor mai puțin plăcute.

În vacanță de vara lucrăm câte 12 ore și muncă de atunci m-a ajutat să fiu ceea ce sunt acum. căram navete cu apă minerală, cu bere, navete cu pâine. Le ridicăm, făcând stivă de 5-6 navete să pot să mă strecor printre mărfurile din magazin. De unde aveam atâta putere nici eu nu știu... Am vrut să fac kinetoterapie încă de la terminarea liceului însă fără timp pentru studiu nu prea aveam cum să-mi împlinesc visul. Că orice copil îmi doream pe vremea aceea blugi, adidași, rochițe, să merg cu colegii la mare, la munte, însă nu aveam posibilități și nici ai mei nu puteau să mă susțînă. Am urmat cursuri de dactilografie, de secretariat, de computer,apoi m-am angajat că secretara, că vânzătoare la un magazin cu parfumuri, apoi am luat-o pe drumul turismului, timp de 20 de ani. Am absolvit prima Facultate SNSPA, Comunicare și Relații Publice, în timp ce munceam că agent de ticketing și apoi că supervizor de ticketing la o prestigioasă agenție de turism.

După absolvirea facultății am fost promovată în funcția de director de agenție de turism, având în subordine 4-5 angajați într-o corporație cu peste 100 de oameni în toată țară. Eram într-o lume în care nicicând nu se termină muncă, unde telefonul sună că la Gara de Nord, unde presiunea șefului, responsabilitatea colectivului îmi apăsau pe umeri și îmi dădeau bătăi de cap, iar cei care lucrează într-o corporație știu despre ce vorbesc. Bugete, rapoarte, ședințe, vacanțe cu laptopul pe picioare, cu telefonul la ureche erau la ordinea zilei. A fost o etapă care a contat pentru dezvoltarea mea profesională și că om. Cursurile de customer care, de manager, m-au ajutat și atunci și acum când pionul principal este regele pacient și regina pacientă.

Pentru a da sens vieții mele, în 2008 am născut un pui, un băiat minunat care din nefericire s-a născut cu o malformație congenitală și primele 4 luni din viață lui le-am petrecut dormind amândoi în două spitale din România și apoi în Germania, la Koln, unde am finalizat calvarul. Acolo, în spitale am învățat să schimb pungi pentru stomă puiului meu (avea anus contra naturii), să-l hrănesc cu injectomatul care picură prin gavaj( prin nări) laptele necesar supraviețuirii, să cântăresc ce intră și ce iese din corpul lui, ce înseamnă deshidratare, mucozitati în fecale, cateter, etc. Acolo am învățat să trec peste frică de moarte în față a 4 septicemii, acolo am învățat că nimic nu e mai important decât sănătatea puiului de om și timpul prezent. În salonul nostru veneau și plecau mămici cu copii, iar nouă ni se spunea că nu vom ajunge nici până la poartă dacă plecăm...toți se externau, noi nu.

Acolo am botezat un finuț pe care l-am cunoscut pentru câteva zile, cu o boală similară cu a copilului meu ce i-a scurtat povestea vieții lui. Acolo plângeam pe la uși când puiului nu-i găsea venele după multe încercări și ieșea cu branula în cap pentru antibioticele intravenoase. Era o mâna de om de doar 2.500 grame. Acest pui de om, abia la aproape 5 luni, când am ajuns acasă, a zâmbit pentru prima oară și acel zâmbet a făcut cât 1000 de alte bucurii.

A fost o perioada dura a vieții mele, peste care am trecut foarte greu, cu sprijin divin, cu câțiva oameni care mi-au fost alături și pentru care le sunt recunoscătoare până la cer și înapoi.

Am revenit în țară și au urmat alte internări pentru că făcea enterocolite foarte des și atunci m-am gândit ce aș putea să fac eu pentru el, să-l ajut, să depășim acele perioade,deoarece când vedea o clinică urlă, sătul de medici, asistente, pereți de spital.

Terapia Bowen

Mi-am amintit că am făcut câteva ședințe de terapie Bowen în urmă cu 3-4 ani pentru că într-un accident de mașînă am avut o tasare la vertebrele L4-L5 și singură care a dat roade și mi-a luat durerea cu mâna, a fost terapia Bowen. Am urmat cursurile de Bowen, îmi luăm concediu, învățăm, puneam în practică pe fiul meu, familie, vecini. Apoi am urmat cursurile de maseur terapeut, condiție pentru a putea profesa că terapeut Bowen, alte 6 luni, de 3-4 ori/săptămâna... Și pentru că tot mi se părea insuficient, pentru mine, am vrut să revin la prima dorința din liceu, aceea de a face facultatea de kinetoterapie ceea ce am și făcut, pentru că îmi aduce plus valoare lângă Bowen. Am continuat să fac terapie vecinilor, prietenilor, colegilor și încet încet am prins aripi și m-am desprins de corporație.

Am adăugat tabloului meu de cunoștințe cursurile de instructor de aerobic și fitness, cursurile lui Jose Silva, Reiki, Radiestezie, să pot aplică ce știu, la momentul oportun.

Acum, după mai bine de 10 ani că terapeut Bowen mă pot declara fericită să pot să ajut oamenii și pentru că satisfacțiile vin odată cu fericirea pacienților, cu starea lor de bine.

Dacă simițiti că rezonati cu mine, va aștept să ne cunoaștem.